"Am citit pe nerăsuflate acest volum deopotrivă sincopat și rotund, fragmentar și sferic. Horia Ghibuțiu este un îndrăgostit de cuvinte și de idei, trăiește prin ele, respiră prin ele. În acest volum, pe care l-am devorat în mai puțin de o dimineață, jurnalistul strălucit (îmi măsor cuvintele!) este înlocuit de scriitorul autentic, cel care simte o nevoie vitală de a ne spune cum este ca luni la rând, când noi dormim duși, să porți, în zori de zi, povara lumii pe umeri. O carte despre sine și despre cosmosul mediatic în care autorul trăiește de decenii, despre cum poți rămâne pur și tânăr chiar atunci când te confrunți cu vitregii politice și idioție morală. O carte stenică despre timpuri astenice, un manifest pentru bucuria vieții în adevăr." - Vladimir Tismăneanu, scriitor, politolog, profesor de științe politice la Universitatea Maryland din Statele Unite ale Americii
"Parafrazându-l pe Caragiale, Horia Ghibuțiu simte enorm și vede monstruos, dar mai presus de orice este capabil să scrie despre toate aceste lucruri. Scrie hipnotic și te face să-l urmezi, indiferent de subiectul pe care-l abordează. Scrie cu migală, cu umor, cu seriozitate. Scrie pentru că știe să o facă. Mă bucur enorm pentru apariția acestui volum și sper ca toți cei care i-au așteptat în fiecare dimineață postările să-i savureze acum cartea, iar ceilalți să se bucure de poveștile ce se ascund în spatele celui mai obișnuit cotidian." - Camelia Cavadia, scriitoare
"Aveți în față un fals jurnal — fiindcă n-a fost destinat sertarului, ci a fost postat pe Facebook (vizualizare generală, prin setarea Public). Zic fals și fiindcă nu reprezintă efectiv cronicile drumului până la serviciul meu — producător al matinalului de la Rock FM — din zilele lucrătoare cuprinse între 5 martie și 29 iunie 2018. Ci tot atâtea prilejuri de mici tentative de a surprinde ce mi se întâmplă azi, dar și ce mi s-a întâmplat odinioară. Am scris însă în timp real (cu excepția inserturilor din texte mai vechi sau a celor prezentate pe Facebook sub formă de link, iar aici, in extenso) și autentic: am început textele când ajungeam la metrou la Piața Muncii, adesea cu câteva minute înainte de ora 5:00, și le-am terminat la coborâre, în stația Petrache Poenaru, în jurul orei 5:20.
Recunosc că, din momentul în care am început să cochetez cu ideea de a le strânge în volum, n-am mai fost prea preocupat de mărimea textelor, cum s-ar cuveni pe internet. Deși sunt conștient că în acest ev digital concizia și scurtimea postărilor sunt esențiale, iar dacă depășești capacitatea uzuală a utilizatorului de a „scana" totul dintr o privire, riști să nu mai fii citit deloc.
Cel puțin la început, am fost convins că timpul petrecut cu așternerea acestor rânduri e echivalentul altora citite, pe care le-am irosit, fiindcă am optat să scriu în loc să citesc în metrou. Pe parcurs, însă, m-au năpădit sentimente ceva mai bune față de aceste textulețe: cu toate că sunt scrise la persoana întâi singular, nu sunt doar despre mine. Mi-ar plăcea să vă regăsiți și voi, așa cum au făcut-o, în comentariile postărilor, mulți dintre prietenii mei virtuali.
Vreme de nouă luni (ultimele patru, reflectate aici) m-am trezit de cinci ori pe săptămână la ora 3:45, am plecat de acasă cel târziu la 4:50 și am ajuns la birou nu mai târziu de 5:25 — a fost o singură excepție, în toamna lui 2017, când s-a defectat metroul la Crângași și am fost nevoit să iau taxiul. Pentru celelalte detalii legate de modul în care s-a născut acest serial virtual, mă tem că va fi nevoie să citiți până la ultima postare.
Sunt foarte mândru că am reușit să mă trezesc la timp, în pofida faptului că uneori am dormit sub patru ore. De asemenea, că n-am întârziat în această perioadă la serviciu, cu toate că, onest vorbind, nu prea avea cine să mă verifice, deoarece ajungeam primul. Îmi place să cred că am moștenit de la tata seriozitatea cu care tratez locul de muncă. Mă bucur, în egală măsură, pentru colaborarea cu realizatorul emisiunii Morning Glory cu Răzvan Exarhu de la Rock FM. Așa cum spune Răzvan, au fost luni de „fior și râs" — e rândul meu să-i întorc mulțumirile.
Partea a doua a volumului, #ÎnTimpCeEramZiarist, e o sumă de amintiri și reflecții pe marginea întâmplărilor din aproape trei decenii de presă. E o aritmetică afectivă și subiectivă, motiv pentru care mie mi-a dat cu plus.
În rest însă, așa cum presupun că se poate constata și din aceste pagini, am certa calitate de a nu mă lua în serios. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră." – Horia Ghibuțiu
